SUNTEM
AICI.

🏳️‍🌈 “Suntem aici” ar putea fi foarte bine numele campaniei de vizibilitate a Festivalului Cluj Pride 2018, însă, “suntem aici” este în primul rând o realitate. Una pe care o trăim împreună, zi de zi, chiar dacă printre cei care ne privesc acum sunt mulți care încă n-o acceptă.

🏳️‍🌈 Suntem aici să revendicăm drepturile comunității LGBT din România. Oameni care nu ne cunosc ne întrebă de ce ieșim în stradă la Cluj. Ca orice clujean, avem și noi dreptul la întrunire publică. Spre deosebire însă de alți clujeni, noi nu suntem în siguranță în spațiul public. Azi suntem aici pentru că hărțuirea persoanelor gay trebuie să înceteze!

🏳️‍🌈 Suntem aici să le spunem celor care vor să asculte că România este locul în care trăiesc și familiile noastre, și prietenii noștri. Când oamenii ne spun să plecăm din țară, ne întrebăm: Tu ți-ai dori să pleci de lângă persoanele dragi? Eu îmi doresc să rămân lângă ei.

🏳️‍🌈 Suntem medici, profesori, avocati, casieri la supermarket, voluntari, electricieni, sportivi, actori sau ingineri, studenți ori elevi. Suntem aici.

🏳️‍🌈 Suntem aici pentru că ne dorim să ne cunoașteți pe noi așa cum suntem, și nu cum ne prezintă alții. Pentru că oricât de multă ură va fi îndreptată către comunitatea LGBT din România, știm că românii se vor sătura de știrile false și de instigările împotriva tuturor celor care sunt diferiți. Și toate acestea în numele unei religii care de fapt te îndeamnă la respect, nu la excluziune. Atunci când iubești, nu poți să greșești.

🏳️‍🌈 Suntem aici pentru că nu vrem ca alții să mai decidă modul în care persoanele LGBT trebuie să își trăiască viața de familie.

🏳️‍🌈 Suntem aici pentru a da vizibilitate comunității LGBT din România; Fără stereotipuri și fără ură. Suntem aici pentru voi.